Priveghere de noapte la Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” – Dămideni, cu ocazia Cinstirii Sfintei Cruci și a Sfinților Martiri Brâncoveni
În noaptea de 31 iulie spre 1 august 2025, la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Dămideni, Protopopiatul Săveni, s-a săvârșit o slujbă de Priveghere de noapte cu prilejul Praznicului Scoaterii Sfintei și de viață dătătoare Cruci, început al Postului Adormirii Maicii Domnului.
Evenimentul a reunit un sobor de șapte preoți și un arhidiacon, care au slujit alături de Pr. paroh Sebastian Chifan, gazda acestei seri de rugăciune și comuniune duhovnicească. Din sobor au făcut parte:
Pr. ic. stavr. Constantin MACUC – Protoiereu al Protopopiatului Săveni
Pr. ic. stavr. Ionel BĂICĂNESCU – Parohia Bobulești
Pr. ic. Silviu MATACHE – Parohia Bahluiu
Pr. Constantin BUTILĂ – Parohia Hăbășești
Pr. Adrian POTOLINCĂ – Parohia Zlodica
Pr. Marius IACOBUȚEI – Parohia Pahomia
Pr. Arhid. Gabriel BIBIRE – Catedrala Mitropolitană din Iași
Întreaga rânduială a slujbei, începând cu Vecernia, Litia și Utrenia și culminând cu Sfânta Liturghie, toate acestea au fost înfrumusețate prin răspunsurile liturgice date de un grup de cântăreți de la Catedrala Mitropolitană din Iași, care au adus o notă de solemnitate și rafinament muzical, înălțând sufletele celor prezenți.
Numeroși credincioși din localitate și împrejurimi au participat la această priveghere, trăind bucuria întâlnirii cu Hristos în duh de rugăciune, evlavie și comuniune frățească.
În cuvântul său de încheiere, Părintele Sebastian Chifan a mulțumit tuturor slujitorilor, cântăreților și credincioșilor pentru prezență, subliniind importanța Sfintei Cruci în viața creștinului ca semn al biruinței, al mântuirii și al iubirii jertfelnice a lui Hristos.