Priveghere de toată noaptea la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Dămideni - Protopopiatul Săveni - 2026

Evenimente August 1, 2026

Priveghere de aleasă trăire duhovnicească la Parohia Dămideni, din județul Botoșani, Protopopiatul Săveni, ajunul Postului Adormirii Maicii Domnului

 

În noaptea de vineri, 31 iulie, spre sâmbătă, 1 august 2026, începând cu ora 21:00, credincioșii au participat la slujba de Priveghere săvârșită la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Dămideni, Protopopiatul Săveni, județul Botoșani.

Slujba a fost oficiată de un sobor numeros de preoți, adunați impreună alături de parintele paroh Sebastian C. Chifan, în prezența unui mare număr de credincioși veniți atât din parohie, cât și din localitățile învecinate, care au participat cu evlavie la această rânduială liturgică deosebită. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Corului Catedralei Mitropolitane din Iași, ale căror interpretări au conferit un plus de solemnitate și frumusețe slujbei.

Privegherea, una dintre cele mai bogate și mai profunde rânduieli ale cultului ortodox, a reunit slujbele Vecerniei, Utreniei și celelalte rânduieli specifice, constituind un prilej de intensă rugăciune și de pregătire sufletească pentru începutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Totodată, prin cinstirea Sfintei Cruci și a Sfinților Martiri Brâncoveni, cei prezenți au fost chemați să mediteze asupra jertfei Mântuitorului Hristos și asupra mărturisirii statornice a credinței, chiar cu prețul vieții.

Biserica Parohiei Dămideni reprezintă una dintre cele mai valoroase ctitorii bisericești din nordul Moldovei. Lucrările de edificare ale sfântului lăcaș au fost duse la bun sfârșit prin sprijinul hotărâtor al vrednicului de pomenire Gelu Gheorghe Tofan, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri botoșăneni ai perioadei de după anul 1990. Atașamentul său profund față de Biserică și față de locurile natale ale familiei sale s-a concretizat prin finalizarea construcției și sfințirea bisericii în anul 1999. Pentru contribuția sa remarcabilă la zidirea și sprijinirea Bisericii, i-a fost conferită cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române – Crucea Patriarhală.

Prin această priveghere, credincioșii au avut bucuria de a începe postul într-un climat de rugăciune, comuniune și înnoire duhovnicească, primind îndemnul de a parcurge această perioadă cu pocăință, nădejde și dragoste față de Dumnezeu și aproapele.

Evenimentul a constituit un moment de înaltă trăire duhovnicească pentru întreaga comunitate, reafirmând importanța rugăciunii comune și a participării la viața liturgică a Bisericii în pregătirea marilor sărbători ale anului bisericesc.

Citește alte articole despre: priveghere